Luna noiembrie marchează premiera a 4 seriale pe FOCUS SAT
Productiile vor fi difuzate pe modelul binging (episoade noi programate în fiecare zi, de luni până joi, astfel încât privitorii să poată termina serialul sau miniseria în doar câteva zile).
Cele 4 producții tv care vor debuta în luna noiembrie sunt: „Fără nicio pată” („Spotless”), „Soarele de la miezul nopții” („Midnight Sun”/„Midnattssol”), „Sanctuarul” („Sanctuary”/„Himmelsdalen”) și super premiatul „Carlos”. Reunite sub cupola „Noiembrie întunecat” aceste producții spun povești în care, pentru a descoperi adevărul și a-l scoate la lumină, protagoniștii trebuie să treacă prin pericole intense, să descopere secrete întunecate și să dovedească vinovați care s-au ascuns timp de ani buni în subteranele societății.
- „Fără nicio pată” („Spotless”, 2015, 10 episoade) are premiera pe 6 noiembrie și va fi difuzat în aplicația Focus Sat în serii de câte 2 episoade, de luni până joi. Ultimele 2 episoade sunt programate pe 13 noiembrie.
Cu un scenariu scris de Ed McCardie (câștigător al premiului BAFTA), acest serial dramatic presărat cu umor negru, coproducție Marea Britanie-Franța, este axat pe doi frați care trăiesc la Londra. Jean Bastière (Marc-André Grondin) duce o viață liniștită alături de soție și de copii și conduce o afacere de nișă – o firmă de servicii de curățenie profesională a locurilor în care s-au comis crime. Pe de altă parte, Martin Bastière (Denis Ménochet) este un iresponsabil, care își atrage fratele în lumea crimei organizate după ce nu s-au mai văzut de ani buni.
- Pe 14 noiembrie are premiera „Soarele de la miezul nopții” („Midnight Sun”/„Midnattssol”, 2016, 8 episoade). Acest serial polițist va fi difuzat în aplicația Focus Sat începând din 14 noiembrie, tot în porții duble.
Ultimele 2 episoade sunt programate pentru data de 20 noiembrie. În acest thriller suedezo-francez marca Mans Mårlind („Bro(e)n”/„The Bridge”) și Björn Stein, uciderea brutală a unui cetățean francez o trimite pe polițista Kahina Zadi (Leïla Bekhti) în Kiruna, cel mai nordic oraș din Laponia. În comunitatea minieră de acolo ea face echipă cu procurorul Rutger Burlin (Peter Stormare) și cu adjunctul acestuia, Anders Harnesk (Gustaf Hammarsten), care este pe jumătate de origine Sámi. Cazul capătă rapid proporții copleșitoare când crima inițială se dovedește a fi doar vârful aisbergului, fiind prima dintr-o serie de crime ritualice orechestrate de comunitatea locală, care are un plan macabru.
- „Sanctuarul” („Sanctuary”/„Himmelsdalen”, 2019, 8 episoade) debutează pe 21 noiembrie în aplicația Focus Sat și este programat spre difuzare tot în porții de 2 episoade.
Ultimele episoade vor fi difuzate pe 27 noiembrie. Helena (Josefin Asplund) își vizitează sora geamănă, Siri (aceeași Josefin Asplund) la un sanatoriu din Alpii italieni, unde aceasta este internată pentru a se vindeca de dependență. Când Siri face cu forța schimb cu ea și fuge din sanatoriu, Hel se trezește captivă aici. Iar pentru că locul nu este deloc un centru de recuperare idilic, evadarea trece pe plan secund și supraviețuirea devine primordială. În acest thriller psihologic – care are la bază cartea omonimă scrisă de Marie Hermanson (din 2011) – apare și actorul de origine română Marius Bizău.
- „Carlos” (2010, 3 episoade) este o miniserie franco-germană care a fost nominalizată la 2 Premii Emmy, 2 Globuri de Aur și 3 Premii César. În perioada 28 – 30 noiembrie se vor difuza în aplicația Focus Sat toate cele trei părți ale apreciatei producții.
Miniseria se bazează pe povestea adevărată a revoluționarului Ilich Ramírez Sánchez a.k.a. Carlos Șacalul (Édgar Ramírez, laureat cu César, la categoria „Cel mai promițător actor”). Acesta se aliniază cauzei palestiniene și devine cel mai cunoscut terorist din lume. Scenariul îi urmărește traseul plin de asasinate, răpiri și atacuri cu bombă prin Europa și Orientul Mijlociu în sprijinirea cauzei eliberării Palestinei. Producția a primit Globul de Aur la categoria „Cea mai bună miniserie/film TV și l-a făcut celebru pe Édgar Ramírez.
Toamna aceasta Focus Sat a pregătit numeroase producții Canal+ Original și Studiocanal în premieră la Focus Sat TV și accesibile online în aplicația Focus Sat oricând și de oriunde pe teritoriul Uniunii Europene. În Bibilioteca VOD din Focus Sat app publicul găsește săptămânal noi filme și seriale europene de o mare diversitate tematică și cu subiecte extrem de provocatore. Acestea pot fi descărcate direct din app pe smartphone-ul sau tableta personală și vizionate offline. Cei care nu sunt deja clienți Focus Sat pot testa aplicația Focus Sat gratuit, timp de 7 zile.
Mai multe informații despre produsele Focus Sat pe: WEB, FACEBOOK sau INSTAGRAM
The post Noiembrie de groază cu seriale de suspans la Focus Sat appeared first on CineAmator.