DIN 15 MAI VEZI ÎN MARATON SĂPTĂMÂNAL SERIALUL DE SUCCES „VECINII” EXCLUSIV ÎN FOCUS SAT APP
De la mijlocul lunii mai serialul „Vecinii” („Nieuwe buren”, 2014-2019), produs în Țările de Jos, se va difuza exclusiv în Aplicația Focus Sat.
„Vecinii” spune povestea unui cuplu care se mută în cartierul Zonnewijk din suburbiile orașului olandez Almere pentru a începe o viață nouă. Eva (Bracha van Doesburgh) și soțul ei, Peter (Daan Schuurmans), așteaptă un copil. Când fetița se naște prematur și moare, părinții îndurerați găsesc sprijin în noii lor vecini: Rebecca (Katja Schuurman) și Steef (Thijs Römer). Cele două cupluri dezvoltă o prietenie strânsă, iar viețile lor devin din ce în ce mai apropiate până când ajung să aibă relații intime. Cei patru ascund secrete și dorințe intense, iar granițele sunt împinse din ce în ce mai departe până când nu mai există cale de întoarcere.
„Vecinii” este un serial complet atipic care îmbină realitatea și ficțiunea într-un mod cât se poate de original. Protagoniștii formează un cuplu și în viața reală: Bracha van Doesburgh și Daan Schuurmans sunt căsătoriți din 2011 și au împreună 3 copii, iar Katja Schuurman și Thijs Römer au fost soț și soție în perioada 2006 – 2015 și au o fetiță.
Din 15 mai, săptămânal va intra unul dintre cele 4 sezoane a câte 10 episoade fiecare, astfel:
- sezonul 1 – din 15 mai;
- sezonul 2 – din 22 mai;
- sezonul 3 – din 29 mai;
- sezonul 4 – din 5 iunie.
Și în sezoanele următoare au fost distribuiți actori care erau împreună în momentul filmărilor. În plus, frumoasele case în care are loc acțiunea sunt reale și au fost puse la dispoziția echipei de filmare de către locuitorii din Zonnewijk. Aceștia au fost cazați într-un hotel din Almere, iar locuințele lor au devenit adevărate puncte de atracție în zonă.
Fiecare sezon din „Vecinii” adaugă un nou cuplu de vecini în cartier. Iar scenariul se complică și ajunge să implice poliția și autoritățile, o încarcerare, o pierdere de memorie, o adopție și o fugă în Sardinia.
Primul sezon a fost inspirat de bestsellerul omonim scris de Saskia Noort, din 2006. Anul acesta romanul a fost adaptat din nou pentru micul ecran de către britanici, sub numele de „The Couple Next Door” (cu Eleanor Tomlinson și Sam Heughan în distribuție).
În biblioteca VOD din Aplicația Focus Sat iubitorii filmelor și serialelor europene pot explora și universul captivant Canal+ Original și Studiocanal, dar se pot facilita și reîntâlniri cu maeștrii comediei românești (Toma Caragiu, Dem Rădulescu, Jean Constantin, Puiu Călinescu, Sebastian Papaiani, George Mihăiță, Vasilica Tastaman, Octavian Cotescu, Marin Moraru) într-o selecție de filme locale.
Cei care nu sunt clienți Focus Sat au posibilitatea să testeze Aplicația Focus Sat gratuit timp de 7 zile.
Vizionare trailer:
The post Vecinii, cel mai nou serial de la Focus Sat appeared first on CineAmator.