Incepand de vineri, 31 mai, de la ora 23.00, poti urmari episoade duble la AXN din serialul „Omul din viitor” (Future Man) – un mix de actiune, aventura, comedie si calatorie in timp
Noua productie spune povestea lui Josh Futturman (Josh Hutcherson), un gamer aflat pe primele locuri in clasamentul mondial al pasionatilor de jocuri pe calculator, care locuieste inca alaturi de parinti, Gabe (Ed Begley Jr.) si Diane (Glenne Headly), si are o slujba fara nicio perspectiva de viitor la un centru de cercetare pentru boli sexuale.
Inaptitudinea sa sociala, increderea in sine aproape inexistenta si inabilitatea proeminenta de a aborda femeile nu se pot compara decat cu priceperea sa neegalata la “The Biotoc Wars”, un joc video distopic unde personajul sau, Future Man, ocupa primul loc in lume.
Cand Josh ajunge prima si singura persoana din lume care termina ultimul nivel al jocului, primeste vizita personajelor fictive din joc, Tiger (Eliza Coupe) si Wolf (Derek Wilson), care se dovedesc a fi razboinici reali trimisi dintr-un viitor profanat cu misiunea de a-l recruta pentru a salva omenirea de la o invazie mortala a unei super specii de cotropitori.
“Omul din viitor” (Future Man) a fost creat de Howard Overman, Kyle Hunter si Ariel Shaffir, in timp ce Seth Rogen si Evan Goldberg, mintile creative din spatele unor productii precum “Sausage Party” si „This is the end”, sunt producatori executivi.
Cele 13 episoade ale primului sezon pot fi urmarite in fiecare vineri seara – din 31 mai – de la ora 23.00, cu episoade duble, pe AXN.
Vizionare trailer:
The post Un nou serial SF la AXN – “Future Man: Omul din viitor” cu Josh Hutcherson appeared first on CineAmator.