Sapte actori magnifici intr-un western justitiar
„Cei sapte magnifici” are in distributie sapte actori care au format o gasca nu numai pe ecran, devenind prieteni si in viata reala: Denzel Washington, Chris Pratt, Ethan Hawke, Vincent D’Onofrio, Byung-Hun Lee, Manuel Garcia-Rulfo si Martin Sensmeier.
Filmul „Cei sapte magnifici / The Magnificent Seven” este distribuit de Forum Film Romania si a avut premiera pe 23 septembrie 2016, fiind disponibil in format 2D, IMAX 2D si 4DX 2D.
O reintepretare moderna a clasicului film din 1960, cu acelasi nume, „Cei sapte magnifici” este regizat de Antoine Fuqua si produs de Roger Birnbaum si Todd Black, dupa un scenariu semnat de Nic Pizzolatto (cunoscut pentru serialul „Detectivii din California”) si Richard Wenk.
Filmul spune povestea unui grup de sapte vanatori de recompense care isi asuma misiunea de a elibera localitatea Rose Creek de sub teroarea unui industrias si a gastii de banditi pe care acesta o controleaza.
Cronica film disponibila aici.
CEI SAPTE
- Denzel Washington: in rolul lui Chisolm, Denzel Washington, detinator a doua premii Oscar, e liderul grupului de rebeli magnifici. Chisolm reprezinta o mana a legii, un vanator de recompense din Wichita, Kansas, deci face tot posibilul sa le arate oamenilor ca el reprezinta autoritatea, spune actorul. „E un singuratic caruia nu ii e frica de nimic. E un om curajos si onorabil, dar cam mizantrop”. Ca sa redea cat mai bine un asemenea personaj, intervine regizorul Antoine Fuqua, echipa de productie s-a documentat temeinic, cautand sa inteleaga acest profil si sa construiaca un personaj autentic.
- Chris Pratt: in rolul lui Faraday, un barbat care isi asuma riscuri, un fel de escroc, Chris Pratt spune ca personajul lui e un parior, un fumator si un betivan afemeiat, dar care, in cele mai rele situatii, reuseste sa fie rational si sa aiba o buna viteza de reactie.
- Ethan Hawke: ominalizat de patru ori la Oscar, actorul ii da viata lui Goodnight Robicheaux, un pistolar singuratic, genul de spirit pierdut. „E genul de individ care n-a mai ajuns acasa dupa ce Razboiul Civil s-a terminat, ci a colindat in lung si in lat, cautand astfel sa isi vindece o trauma”, explica actorul. Producatorul Todd Black completeaza ca Ethan Hawke a adus in scena personajului sau sindromul de stres post-traumatic, o chestiune extrem de actuala astazi. Goodnight ajunge sa intre in gasca magnificilor datorita respectului pe care i-l poarta lui Chisolm.
- Vincent D’Onofrio joaca rolul lui Jack Horne, un om salbatic, un iubitor al naturii, care a supravietuit in salbaticie si care poate folosi cu usurinta orice tip de arma are la indemana. „Sa dau viata acestui personaj a presupus o munca fizica intensa”, spune actorul, care a trebuit sa se familiarizeze cu topoare, cutite si tot felul de pusti.
- Byung-Hun Lee: in rolul lui Billy Rocks, prietenul si confidentul lui Goodnight, il descoperim pe starul sud-coreean Byung-Hun Lee, a carui cariera regizorul Fuqua o admira de ceva vreme. Ideea de a-l include pe Byung-Hun Lee in distributie a venit de la directorul de casting, care l-a chemat la o auditie in cadrul careia i-a fermecat pe toti cei prezenti. „Imi aduc aminte de prezenta lui tacuta, de trasaturile frumoase ale fetei lui si mai ales de talentul de a manui cutite“, spune producatorul Todd Black.
- Manuel Garcia-Rulfo: actorul american de origine mexicana Manuel Garcia-Rulfo joaca rolul lui Vasquez, un proscris care se ascunde de vanatorii de recompense precum Chisolm. „Vasquez se ascunde de lege de cateva luni bune fiindca a comis o crima. Toata viata a fost un bandit, un criminal, un hot, iar Chisolm, care stie totul despre el, face tot posibilul sa il recruteze in echipa celor sapte magnifici”, spune actorul.
- Martin Sensmeier: al saptelea pistolar, Red Harvest, este interpretat de Martin Sensmeier, un actor de origine indiana, care a tinut foarte tare ca toate aspectele culturale sa fie redate cu exactitate, autenticitate si respect, mai ales ca Red Harvest nu e deloc un rol usor, spune producatorul Todd Black.
Vizionare trailer: