Unde plecam de acasa vara aceasta? La… cinema
Vara aceasta, copiii sunt asteptati la Cinema City pentru a primi in dar Pasaportul de Cinema si a porni intr-o calatorie minunata in lumea filmului, vizionand productii pline de emotie si veselie, precum: „In cautarea lui Dory”, „Epoca de Gheata: Ploaie de meteoriti”, „Singuri acasa”, „Pete si Dragonul” sau „Alice in Tara Oglinzilor”.
Pana pe 31 august, cei mici vor primi in dar „Pasaportul meu de cinema”, oferit la casele de bilete Cinema City la achizitionarea oricarui bilet la filmele aflate in oferta, fiecare vizita la cinema putand sa le aduca micutilor premii nenumarate, prin colectionarea stickerelor cu personajele lor favorite din filmele aflate in oferta. Mai multe detalii pe: www.cinemacity.ro/promotii.
Iata ce trebuie sa le stiti despre cele 5 filme:
- Finding Dory: „In cautarea lui Dory”
In urma evenimentelor din „In cautarea lui Nemo”, uituca si simpatica Dory (Ellen Degeneres) si-a gasit o noua casa alaturi de Marlin (Albert Brooks) si Nemo (Hayden Rolence), devenind totodata cel mai celebru si iubit personaj dintr-un Disney sau Pixar (are peste 25 de milioane de like-uri pe Facebook). La 13 ani de la primul film, studiourile Disney•Pixar creeaza o noua poveste plina de zambete si emotie, odata cu filmul „In cautarea lui Dory”, in care cei trei parasesc reciful in cautarea familiei lui Dory si a amintirilor ei ce pareau pierdute pentru totdeauna. In aventura lor, Dory isi face o multime de prieteni noi, dintre care cel mai indragit este si cel mai… morocanos: caracatita Hank (Ed O’Neill), careia ii lipseste un tentacul. Fapt deloc intamplator, dat fiind ca tentaculele caracatitei au fost desenate separat de restul corpului, iar cand au incercat sa le ataseze, numai sapte se potriveau. Ulterior, au decis sa includa acest „defect” in scenariu. Mai mult, a durat 22 de saptamani de nuantare pentru a-i oferi personajului textura si culoare in plus, astfel incat sa fie posibil pentru el sa se camufleze. In medie, procesul acesta dureaza in general cam 8 saptamani.
Trailer:
- „Epoca de Gheata: Ploaie de meteoriti”
Mamutul Manny (Ray Romano), lenesul Sid (John Leguizamo) si tigrul Diego (Denis Leary) revin pe marile ecrane intr-o noua aventura spectaculoasa, pentru a salva Pamantul, in „Epoca de Gheata: Ploaie de meteoriti”. In cel de-al cincilea film al francizei, ne este prezentata o noua lume incredibila. Pregatiti-va sa fiti impresionati de Geotopia, locul unde a aterizat asteroidul care i-a distrus pe dinozauri si unde regulile si culorile normale sunt intoarse pe dos. „In filmele traditionale din seria «Ice Age», totul era albastru, alb si pamantiu”, explica producatorul Lori Forte. „Cosmosul din «Ploaie de meteoriti» este colorat in nuante de mov si roz, iar Geotopia arata ca geoda, un nou mediu minunat, in culorile curcubeului”.
Trailer:
- The Secret Life of Pets: „Singuri acasa”
De la producatorii francizei „Sunt un mic ticalos”, vara aceasta vine o noua comedie de animatie savuroasa si plina de… animale. Povestea este construita in jurul unei cladiri de apartamente din Manhattan, New York, si a simpaticului catel Max (Louis C.K.), care este adorat de stapana sa. Totul se schimba, insa, cand aceasta aduce in casa o corcitura de caine neingrijit, pe nume Duke (Eric Stonestreet). Filmul ne arata ce fac animalele de companie cand stapanii nu sunt acasa. Dupa ce acestia pleaca, animalele cu blana, dungi, pete sau pene isi incep rutina zilnica, de la ora 9 dimineata si pana la 5 dupa-masa: mananca orice vor, dorm, se relaxeaza, danseaza sau asculta muzica. Spre exemplu, cantecul pus de poodle-ul alb dupa plecarea stapanului este „Bounce” de la System of a Down.
Trailer:
- Pete’s Dragon: „Pete si Dragonul”
O noua reinterpretare a indragitului film de familie Disney, „Pete si Dragonul” este aventura unui baiat orfan, Pete, si a celui mai bun prieten al lui, Elliott, care se intampla a fi un dragon. De ani de zile, batranul sculptor in lemn domnul Meacham (Robert Redford) i-a incantat pe copiii din imprejurimi cu povestile lui despre un dragon care traieste in inima padurii din Pacificul de Nord-Est. Pentru fiica sa Grace (Bryce Dallas Howard), care lucreaza ca brigadier silvic, acestea sunt doar niste simple povesti… pana cand il intalneste pe Pete (Oakes Fegley). Pete este un copil misterios, in varsta de numai 10 ani, fara familie si fara casa, care pretinde ca traieste in padure cu un dragon gigantic si verde pe nume Elliott. Din descrierile lui Pete, Elliott seamana izbitor de mult cu dragonul din povestile domnului Meacham. Cu ajutorul lui Natalie (Oona Laurence), o fetita in varsta de 11 ani, al carui tata, Jack (Wes Bentley), detine o moara de cherestea in apropiere, Grace incearca sa afle de unde provine Pete, cui ii apartine si care este adevarul despre acest dragon.
Trailer:
- Alice Throught the Looking Glass: „Alice in Tara Oglinzilor”
Magica lume creata de Tim Burton in „Alice in Tara Minunilor” in 2010 este readusa pe ecrane anul acesta in viziunea unica a regizorului James Bobin. In filmul Disney „Alice in Tara Oglinzilor”, Alice (Mia Wasikowska) se reintoarce in strania lume din Underland, calatorind inapoi in timp pentru a-l salva pe Palarierul Nebun (Johnny Depp). Noua aventura a personajelor de neuitat din povestile lui Lewis Caroll este infatisata nu doar printr-o actiune dinamica si schimbari dramatice de situatie, ci si printr-un design de productie spectaculos. Scenele de exterior ale Conacului Ascot au fost filmate in Ditchley Manor in Oxfordshire. Aceasta cladire istorica a fost construita in 1722, gazduind de-a lungul vremii nenumarati politicieni bine-cunoscuti, inclusiv Winston Churchill. Interioarele casei Kingsleigh au fost filmate intr-o alta cladire istorica, un exemplu aproape perfect de arhitectura Georgiana, din anii 1700, de pe Craven Street din Londra, unde Benjamin Franklin a locuit timp de 16 ani (fiind singura locuinta a sa ramasa in lume).
Trailer:
The post Filme pentru copii la Cinema City appeared first on CineAmator.